scrisoare pentru strain…

imi doresc atat de mult sa te cunosc. sa stiu macar ca existi. dar daca ar fi asa te voi intalnii oare vreodata?
imi e greu sa mai scriu. parca nu as fi stiut niciodata cum sa o fac. si nu e nimeni acolo care sa para a ma intelege vreun pic. ma doare sufletul, ma doare mintea si corpul. simt ca o sa ajung un bolnav ambulant. nu mai stiu sa gandesc rational. se prea poate sa nu o fi facut vreodata. e atat de inchis totul in jurul meu. parca chiar lumea in sine a fost facuta intr`un cub imens. iar cubul meu se restrange mereu si mereu. cred ca am uitat si sa mai respir. am nevoie de o gura de aer, de gura ta. nu o sa iti vina sa crezi… dar ieri am plecat de acasa. sau cel putin asta mi`am dorit de multe ori sa fac, de atatea ori… si imi luasem rucsacelul meu cel mare, si bocancii. si parca am zambit pentru o clipa. parca toate strazile alea erau numai ale mele… si apoi muntii. si la final am ajuns la mare… nu stiu daca ai vazut vreodata marea. dar sunt sigura ca ti`ar fi placut. as fi vrut sa ma inghita si sa raman pentru totdeauna a ei. imi pare ca ea nu o sa piara niciodata. si asa nu o sa pier nici eu.
stii… clipa aia nu a durat niciodata. nu a existat. iar acum ei ma pun sa fiu cineva pe care urasc.
mi`ar placea ca macar tu sa stii ca nu sunt asa. ca nu am avut niciodata forma, sau culoare, sau textura. nu imi pasa de nimic din toate astea. as putea sa traiesc intr`un vid absolut. as putea sa fiu libera…