ma dori…

De ce ma dori iubitul meu,
pe sanul alb, in dorul greu?…
De ce tresari sub asternut,
in tine tot, in tine mut?…

De nu esti tu, de cand sunt eu
in al meu vis ma dori mereu;
De te strecori pe necuvant
eu tot ma pierd si eu nu sunt.

Te nasti din sarutarea mea,
din gandul meu, din firea mea;
Asterene-te si nu uita –
eu sunt a ta, mereu a ta.

text: cristina
foto: felicia

Anunțuri

amor de ploaie…


e 12:12 – ora sufletului meu
„uite cum a inceput sa ploua…” striga glasul ei in inaltul cerului… „Uite cum se trezesc umbrele. fiecare bucata a mea are o umbra. si umbra ei are o alta umbra”
„iubito… lasa soaptele. se vor amesteca cu ploaia daca le scapi. hai tu cu mine acolo dupa colt… coltul ala nu ne va durea niciodata. acolo sunt scarile noastre, scarile noastre nu se vor uda niciodata”
„nu, nu… de ce sa nu se ude? iti promit sa las soaptele si gandurile si visele. dar tu lasa ploaia. sa curga asa nebuna prin noi. clipa asta sa nu se piarda niciodata. si daca va pieri… atunci vreau sa piara odata cu noi.”
” stii ca o sa ne inunde apa?… o sa ne taie rasuflarea si iubirea si toate bucatile de suflet.”
„minti iubite. ascult-o. dar stii tu oare de ce iubesc eu ploaia? eu stiu de la ea… ca va ramane cu mine atunci cand tu nu vei mai fi. chiar si acum… ea plange pentru absenta ta… cea din viitor. astea sunt doar lacrimile mele, nu am cum sa ma lepad de ele. lasa-le sa se intoarca in noi.”
„ti le-as inghiti pe toate… nu, nu vreau ca iubirea mea sa te sece. o sa iti las doua lacrimi.”
„nu o sa curga niciodata pe sanul meu. o sa navighez prin ele in fiecare noapte, in fiecare dimineata, in fieacare raza de luna sau de soare. o sa le sterg de praf, o sa creasca… pana la moarte.”
„tu nu o sa mori niciodata iubito. iubito… aduna soaptele sa ti le spun la ureche, chiar daca vor disparea apoi. stiu ca tu o sa le pastrezi in tine, in tine vesnic. o eternitate de iubire sa se agate pe bucata aia a ta de suflet… cea mai mica dintre toate”

a iubit-o in noaptea aceea cat nu a iubit lumea intr-un veac…
dar dimineata a aparut soarele, amagitor, ca un blestem. si ei i-au aparut cele doua lacrimi. se vedeau in ea cea transparenta. ramasese cu ele in locul inimii si sufletului. iar el… el disparuse. pana la urma nu fusese decat ploaie… ploaie care dansa…

nu te reneg…


Nu te-am renegat niciodata.
Nici in suflet, nici in amintire.

Nu pot a gasi eternitatea in etern
in deziiluzi peste care ploua
cu noapte.
In soapte verzi
peste trecut si infern.

Nu in cearsaful sifonat
nu in biletele de amor –
eu nu te-am renegat.

Nu cand plangeai ascuns
nu cand minteai strapuns
de vina.

Surasul sters pe fata pala
eu nu l-am izgonit,
cum ai putut sa crezi in clipa
cand eu nu te-am iubit?

Cum vezi cand sterg din infinit
de ce nu-ti pierzi o viata?
De ce nu poti sa te intorci
la mine in speranta?

Nu am gasit cuvant de-ajuns
sa-arate nerabdarea
nu am gasit printre straini
pierduta, alinarea.

Dar nu regret secunda grea
si nu regret uitarea.
Cand intalnesc privirea ta
ce-aduce sarutarea.

Pe frunte ai lasat un semn
pe san o amintire
si-acum ma port din ce in ce
spre vesnica betie.

Si tot ce vreau sa stii vreodata
din multe ce-am simtit
ca dintre toate cugetari
in gand nu te-am mintit.

Cum ai putut sa lasi aievea
pe drumuri ratacirea
cum tu nu simti la pieptul trist
piercuta amagirea?

Si nu reneg dispretul tau
si nu reneg chemarea.
Privesc acum in ochii lui
ce neagra-i este marea.

M-asez in poala lui natanga
ne ploua cu credinta
absurda ma strivesc de el
si-mi ia din suferinta.

O clipa sa fi stat in plus
nu m-as fi amagit.
O clipa sa fi stat sa-ti spun
ce mult eu te-am iubit.

(Dar am stiut sa imi reneg durerea
in schimbul fericirii –
iti multumesc acum tacut
tot ce m-ai invatat.)

text: cristina
foto: felicia

am uitat ce am iubit…

am iubit un val
sau ne-am iubit pe noi in mare
sau diminetile sub soare
cand ne batea un vant
strengar si racoare.

am iubit o scoica
sau te-am iubit pe tine al meu
sau nisipul fierbinte si greu
pe care calcam desculti
de minciuni pacatoase.

am iubit un pacat.
sau negarea ma face nestiutoare
astept la zilele cu ploaie
in nesfarsita mare…

am uitat ce am iubit.
marea tot ma cheama.
o sa ma innec in tine
departe, in abisuri…

mai iubesc si-acum
clipirea ce ma poarta
in dezvelit suras…
priveste-ma cum rad
tu, mare…

text: cristina
foto: felicia

la rascruce de trairi…

Am ajuns acasa. Acasa din nou, in sufletul meu.
“Ünde ai fost?” m-a intrebat sinele meu. “unde te-ai ascuns in tot acest timp? Ai invatat ce era de invatat? Ai iubit? Ai murit?”
“am murit doar ca sa ma intorc iarasi la tine. Am iubit doar ca sa omor iubirea. Erau zile in care te cautam suflet, te cautam inauntrul meu si nu erai acolo. Credeam ca daca o sa imi desfac pieptul o sa te pot vedea curgand din mine, ca o sa te gasesc. Si m-a durut rana aia. Dar s-a inchis cu timpul. Am invatat multe de la timp. M-am ascuns dupa ceas zile si zile in sir. Sau poate eu doar am fost secundarul lui. Poate eu am fost cea care a trecut, cea care s-a descompus. Cand eram cu el ma opream. Ma opream din ticait, din respirat, din gandit. Acum ma opresc din iubit.
Acum ma opresc in altcineva, in alte ganduri, in alte tresariri si emotii. E atat de proaspat sentimentul asta de nou….”

“stii, suflet, aseara mi-am ucis trupul. A zacut pe un balcon printre carti, a zacut pe podeaua rece, a tremurat de frig. L-am privit zbatandu-se, l-am gasit in dimineata asta tot acolo, nu se mutase nici macar o clipa, l-am luat inapoi. Acum sunt eu iarasi cea din el, dupa ce noaptea trecuta a fost al altcuiva. Nu regret ca l-am dat, nu regret nici macar durerea pe care o simt acum pe pielea lui, nu regret placerea. “

as vrea sa ma pot opri in tine, suflet. Dar pasii mei se grabesc sa caute, sa ajunga la mijlocul lui mai si sa spuna: “am invins”. imi e frica pentru ei, imi e frica sa nu se rataceasca. O sa ii las sa colinde, o sa ii las sa fie fericiti si sa sufere, o sa ma poarte departe de gandurile mele reci.
Si la sfarsit o sa ma intorc iarasi la tine. Stiu ca o sa ma astepti, mereu m-ai asteptat. Si apoi o sa plec, iar si iar si o sa ma intorc in lacrimi ca sa ma vindeci.
Acasa o sa se piarda iar…

text: cristina
foto: felicia

a fi… trecut


nu te cunosc.
nu ma cunosti; nu ti`am cerut-
iubirea.
in gandul tau mi`astern cu greu –
privirea.
sa stai pe tample
sa ne innecam intr`un ulcior cu apa
fericirea.
nu te mai cred,
nu ti`am cerut credinta innoptata
sa imi dai.
un vis din amintire
s`astupe gandul meu de nemurire.
trecut`am in absenta
dar a fi prezenta nu e pacat.
si suferinta mi se`asterne
pe sub pleope
raman in mine
cuvintele infernurilor sparte.
tu, ca un demon ai incercat
sa`nseli pe nestiut-
menirea;
si ai ranit in lumea noastra
absurd, clipirea.
ochii ni se`agata
tacuti, fara speranta
de ceruri.
in golurile tale
amorul meu ranit tot moare…
dispare.

sa tin pas cu iubirea…


te iubesc pas.
pas ce ai ratacit in mine
prin mine si in abis.
drum nesecatuit de ape
tornade ale cerului meu
de`un suflet toate sparte.
puzderie de clipe
unele mai mici
peste care am`incercat
sa torn sperante.
pas neabatut de cuvinte
dintre cele mai rele;
si el in mine tacea
eu i`am ocolit privirea.
si`am plans
dar n`am plans mult
caci si cerul curgea.
pasul in gand mi se`agita –
ma rascolea, ma incerca
si tot ce`am invatat a fost:
iubirea e grea!

text: cristina
foto: felicia