solitudini impreunate…

 

Lumina era stinsa. Atat in camera cat si in sufletul meu. Inchid usa in urma mea, parasind galacia care se crease pretutindeni, intr-o lume a nicaieului dar in acelasi timp si a frumosului aglomeratiei de suflete tinere. In pat, usor adormit, esti tu. Tu, acela care alergase prin mine, cu trupul si cu gandul atatea nopti, inca din prima clipa in care ne-am cunoscut. Te-am uitat insa…

ramai nemiscat, ca un manechin, esti la fel de frumos ca un inger, ma izbeste prezenta ta…

ma aplec sa te sarut, mai intai pe obrazul alb, apoi in coltul gurii. Tresari si deschizi ochii… au ramas la fel de negrii ca intotdeauna, au ramas ai noptii…

ma rog in gandul meu sa imi ramana pentru o clipa cat mai lunga, ochii in ai tai. Mi-a fost dor de tine… si de minciunile tale si de copilul din tine. Mi te dezvalui, mai intai cu cateva sentimente care nu vreau sa ramana grele, in mine, apasandu-ma. Nu e vreun fals absurd, ascuns, in ceea ce-ti soptesc. Am ramas, se pare, aceeasi eu care te doreste fara insa de a te mai iubi vreodata. As vrea sa pot a canta o muzica din trecut, o balada, un vis care imi pare trist si uitat de lume. Iubirea mea pentru tine a ramas imprastiata in amintiri, in locuri si in cuvintele de demult. Si totusi sunt aici, langa tine, atat de aproape incat iti simt rasuflarea intetaiata peste pleoape. Si te intreb, intrebandu-ma, cand are sa vina ziua aceea in care am sa nu ma mai intorc. Tu zambesti, e ceva magic si pueril in acel zambet, emani un adevar din toata minciuna in care te-ai infasurat. Si atunci te sarut iarasi, iar pielea ta e calda, ca o vara de august in plin amurg. Ma descoperi de toate trupurile pe care le-am purtat in mine atata timp, ma chemi mai aproape sa poti a te cobori spre sanul meu. Limba ta adormita ma face sa ma cutremur, credeam ca nu am sa mai port in mine placerea asta atat de pacatoasa…

nu a trecut niciun ceas si totusi prezenta ta ma oboseste. nu… te-as pastra, nu pentru totdeauna, pentru o alta sarutare macar, pentru inca un minut in care sa ma sufoc, in care sa imi astupi gura cu a ta, in care sa imi curga o lacrima din cauza unei fericiri care parea la inceput linistitoare, dar care mereu se transforma intr-un tumult din care as vrea sa nu mai scap.

Dar e tarziu… cu toate ca timpul a stat in loc e atat de tarziu. Trebuie sa plec… in lumea in care noi nu putem exista decat ca un eu si tu. Nu iti voi adresa priviri. Acolo si intotdeauna ramai un strain…

“o sa ma intorc…”

text: cristina

foto: feli

octombrie si tu…

Te port încă o toamnă, mereu la mine-n gând

Te port de pretudindeni, absurd-agonizând…

te port într-un octombrie cuprins de mărăcini

ca și-amintirea-ți veche ce-i plină de rugini.

 

te port cu înc-o ploaie de fulgere izbind

și sufletu-mi-se-nchide de-al tău surâs murind.

Parfum de mucegai, lavandă si migdală

Se-nchesuie-n privirea de seară-autumnală.

 

Te port in versuri triste și reci de despărțire 

Aș vrea să zboare vântul pierduta mea iubire

Mă răscolesc aievea amarele săruturi

Chemându-mă frenetic-napoi la începuturi.

 

Te port ca să nu port mai grea altă povară 

Acum mă simt degeaba pierdută și murdară.

Te port pe o-buză vână, pe-un sân ne-acoperit

hai sa-mi ramai cu toamna pierduta-n infinit…

text: cristina

foto: felicia

amalgam de tu si eu…

 

pe cate carari catre stele

pe atatea abrubturi ucigase

te-ai intors la mine.

 

Mi-ai uns vasele lezate

cu vaselina…

multumesc. Si: te iubesc

 

prin porii mei albi cu negru

ai strecurat credinta

ramai cu mine…

 

si ramai cu bine

in straturile fiintei mele

acolo, in nefiinta.

 

Poate ma cureti de pacate

lasa-ma sa zac

in trupul tau…

 

si ucide-mi visele alterate

o sa te iubesc de-acum

si pan` la moarte…

 

text: cristina

foto: felicia