vom spune ganduri fara rost
si amintiri despre ce-am fost
vom spune ca am fost copii,
de ne-am iubit nici nu vom stii.
vom spune ca am fost frumosi,
din cand in cand si pacatosi,
ca am zambit, c-am lacrimat
ca ne-am intors si am plecat.
vom spune despre ale noastre vise –
parea-ne-vor atat de triste.
vom spune doar ca n-am uitat
ca timpul nu ne-a vindecat.
dar astazi spunem bun ramas
din tot ce-am fost ce-am mai ramas?
Goluri de noi, aproape triste
de doruri stinse
ce ratacesc din amintire
din inca-mi ultima iubire.
Din inca-mi ultimul sarut
incerc, dar nu pot ca sa uit
cuvintele mangaietoare
ce-au fost si sunt amagitoare.
Ce-a fost cu noi nici nu mai stiu;
se poate sa fii fost tarziu
cand am plecat, cand ne-am intors.
ce-imbratisari fara de rost!
Dar golul tau inca ma umple
si-ai fost si-mi esti atat de multe.
roze prafuite, ofilite
gusturi reci, seci
amintirile noastre se inghesuie –
sa moara.
piele surda de voci fara cuvinte
de vise impanzita..
in trupuri ne unim
de-acum si pentru niciodata..
aselenizare pe-un san
hapsan
preludiu, noi doi, orgasm
si-un te iubesc in infinutul
de azi.
de azi
de azi
de azi
pana maine…
De ma urasti, nu ma uri prea tare
de nu ma vrei, mai vrea-ma-ma putin
pan`ce amorul meu, definitivul, moare
sa-l parasesc pe tine clandestin…
de ma iubesti, iubeste-ma in taina
de te strecori, strecoara-mi-te-n gand
acolo e cenusa noastra de-altatdata
si iti promit c-am sa adorm uitand…
de tot te vreau, mai fa ca sa ma doara
de te iubesc, acuza-mi tu amorul
pana ce timpul departe totul cara
si-ai sa-mi ramai amar si trsit ca dorul.
foto: feli
text: cristina
miroase-a iarna…
a iarna si a goluri
a tine si a noi
caci te-am pierdut de-atatea,
de-atatea mii de ori…
miroase a iarna
si-a ferestre goale
si a trecuturi triste
de iubiri golane.
miroase a tristete,
si-a veacuri albe, grele
a timp fara tandrete.
De dor neimperechat.
Miroase-a trupuri calde
de noi in amintire
si-a vise-nzapezite
de multe ce-am uitat…
ne dor atat de multe
mirosuri de departe
si iarna amageste
si iarna ne desparte…
text: cristina
foto: feli
Sunt cateva ganduri supte pe buzele tale
ca doua bezele…
Sunt cateva riduri pe spatele nostru
de la atatea amintiri.
Coloana ta mi-aduce aminte de o calatorie
in largul marii
pentru ca ti-au picurat nisip coastele
si ti-au iesit scoici prin pori…
Ochii tai curg neincetat spre abisuri
ca o ploaie in luna lui mai.
Tu imi esti o necuvantata imbratisare
ce se piteste dupa un san,
iar acolo, langa clavicula proeminenta
inca arde nesarutarea ta.
Tu si eu vom nemuri impreuna
de-acum spre totdeauna…
spre continuturi goale ale viitorului
pe care le vom implini cu surasuri.
Ne vom acoperi trupurile cu pacate
dupa ce ne vom dezvalui unul altuia.
Nu e un sfarsit in inceputul nostru
precum nu e cale de mijloc fara tine.
Tragediile noastre nu vor plange…
Sufletele noastre sunt maleabile
se vor metamorfoza in credinte.
Tot ce e iubire e arta…
si te iubesc atat de absurd
incat ma dor iluziile si nebunia mea…
text: cristina
foto: feli
E prima zi de Noiembrie
si Te iubesc.
Mi-au iesit coastele inafara
cautandu-te de dorul meu;
Mi-au plans falangele pe coarde
o romanta anonima,
dar Tu nu m-ai auzit.
Iar acum, ca a venit Noiembrie
am asezat dulceata in borcan –
pe sufletul meu,
iar pe Tine te-am inchis in pivnita.
Zburataceste pribeag glasul tau,
dar imi pare un vant de toamna
care e la inceput de sfarsituri.
Mi-am adus aminte de Tine
cand imi sopteai rusinos, ca un copil,
de netrebnicia ta.
Ce departe de Noiembrie imi pari…
atat de scaldat in timp, fara culoare.
Se ridica ceata si o negura coplesitoare
mult prea devreme
pentru ce-am fost noi.
Inca dor cuvintele nerostite.
Noiembrie nu ma salveaza de Tine,
e-atat de rece…
iar solitudinea toamnei e dezolanta,
ma face sa ma cutremur fara Tine.
fara Tine, fara Tine… fara Noi…
de ce fericirile par triste si ingandurate
cand nu ti-am pastrat decat un sarut
pe frunte?
Te risipeste vantul ca pe un poem
demult apus.
Si ce-mi ramai?
…
e ultimul ceas din prima zi de Noiembrie
si totusi, n-am incetat sa Te iubesc…
text: cristina
foto: feli
Lumina era stinsa. Atat in camera cat si in sufletul meu. Inchid usa in urma mea, parasind galacia care se crease pretutindeni, intr-o lume a nicaieului dar in acelasi timp si a frumosului aglomeratiei de suflete tinere. In pat, usor adormit, esti tu. Tu, acela care alergase prin mine, cu trupul si cu gandul atatea nopti, inca din prima clipa in care ne-am cunoscut. Te-am uitat insa…
ramai nemiscat, ca un manechin, esti la fel de frumos ca un inger, ma izbeste prezenta ta…
ma aplec sa te sarut, mai intai pe obrazul alb, apoi in coltul gurii. Tresari si deschizi ochii… au ramas la fel de negrii ca intotdeauna, au ramas ai noptii…
ma rog in gandul meu sa imi ramana pentru o clipa cat mai lunga, ochii in ai tai. Mi-a fost dor de tine… si de minciunile tale si de copilul din tine. Mi te dezvalui, mai intai cu cateva sentimente care nu vreau sa ramana grele, in mine, apasandu-ma. Nu e vreun fals absurd, ascuns, in ceea ce-ti soptesc. Am ramas, se pare, aceeasi eu care te doreste fara insa de a te mai iubi vreodata. As vrea sa pot a canta o muzica din trecut, o balada, un vis care imi pare trist si uitat de lume. Iubirea mea pentru tine a ramas imprastiata in amintiri, in locuri si in cuvintele de demult. Si totusi sunt aici, langa tine, atat de aproape incat iti simt rasuflarea intetaiata peste pleoape. Si te intreb, intrebandu-ma, cand are sa vina ziua aceea in care am sa nu ma mai intorc. Tu zambesti, e ceva magic si pueril in acel zambet, emani un adevar din toata minciuna in care te-ai infasurat. Si atunci te sarut iarasi, iar pielea ta e calda, ca o vara de august in plin amurg. Ma descoperi de toate trupurile pe care le-am purtat in mine atata timp, ma chemi mai aproape sa poti a te cobori spre sanul meu. Limba ta adormita ma face sa ma cutremur, credeam ca nu am sa mai port in mine placerea asta atat de pacatoasa…
nu a trecut niciun ceas si totusi prezenta ta ma oboseste. nu… te-as pastra, nu pentru totdeauna, pentru o alta sarutare macar, pentru inca un minut in care sa ma sufoc, in care sa imi astupi gura cu a ta, in care sa imi curga o lacrima din cauza unei fericiri care parea la inceput linistitoare, dar care mereu se transforma intr-un tumult din care as vrea sa nu mai scap.
Dar e tarziu… cu toate ca timpul a stat in loc e atat de tarziu. Trebuie sa plec… in lumea in care noi nu putem exista decat ca un eu si tu. Nu iti voi adresa priviri. Acolo si intotdeauna ramai un strain…
“o sa ma intorc…”
text: cristina
foto: feli
Te port încă o toamnă, mereu la mine-n gând
Te port de pretudindeni, absurd-agonizând…
te port într-un octombrie cuprins de mărăcini
ca și-amintirea-ți veche ce-i plină de rugini.
te port cu înc-o ploaie de fulgere izbind
și sufletu-mi-se-nchide de-al tău surâs murind.
Parfum de mucegai, lavandă si migdală
Se-nchesuie-n privirea de seară-autumnală.
Te port in versuri triste și reci de despărțire
Aș vrea să zboare vântul pierduta mea iubire
Mă răscolesc aievea amarele săruturi
Chemându-mă frenetic-napoi la începuturi.
Te port ca să nu port mai grea altă povară
Acum mă simt degeaba pierdută și murdară.
Te port pe o-buză vână, pe-un sân ne-acoperit
hai sa-mi ramai cu toamna pierduta-n infinit…
text: cristina
foto: felicia
pe cate carari catre stele
pe atatea abrubturi ucigase
te-ai intors la mine.
Mi-ai uns vasele lezate
cu vaselina…
multumesc. Si: te iubesc
prin porii mei albi cu negru
ai strecurat credinta
ramai cu mine…
si ramai cu bine
in straturile fiintei mele
acolo, in nefiinta.
Poate ma cureti de pacate
lasa-ma sa zac
in trupul tau…
si ucide-mi visele alterate
o sa te iubesc de-acum
si pan` la moarte…
text: cristina
foto: felicia
Pellucid Ink 